Țările de Jos de Sud, care au rămas sub stăpânire spaniolă, romano-catolică, au jucat un rol important în răspândirea sculpturii baroc în Europa de Nord. Contrareforma romano-catolică a cerut artiștilor să creeze picturi și sculpturi în contexte bisericești care să vorbească mai degrabă analfabetilor decât celor bine informați. Contrareforma a subliniat anumite puncte ale doctrinei religioase, în urma cărora anumite mobilier bisericesc, precum confesionalul, au căpătat o importanță sporită. Aceste evoluții au provocat o creștere bruscă a cererii de sculptură religioasă în Țările de Jos de Sud.[17] Un rol esențial l-a jucat sculptorul de la Bruxelles François Duquesnoy, care a lucrat cea mai mare parte a carierei sale la Roma. Stilul său baroc mai elaborat, mai apropiat de cel al clasicismului din Bernini, a fost răspândit în Țările de Jos de Sud prin fratele său Jerôme Duquesnoy (II) și alți artiști flamanzi care au studiat în atelierul său din Roma, cum ar fi Rombaut Pauwels și, eventual, Artus Quellinus cel Bătrân. 18][19]

Cel mai proeminent sculptor a fost Artus Quellinus cel Bătrân, membru al unei familii de sculptori și pictori celebri, și vărul și maestrul unui alt sculptor flamand proeminent, Artus Quellinus cel Tânăr. Născut la Anvers, a petrecut timp la Roma, unde s-a familiarizat cu sculptura barocă locală și cu cea a compatriotului său François Duquesnoy. La întoarcerea sa la Anvers, în 1640, a adus cu el o nouă viziune asupra rolului sculptorului. Sculptorul nu mai trebuia să fie un ornamentalist, ci un creator al unei opere de artă totală în care componentele arhitecturale erau înlocuite cu sculpturi. Mobilierul bisericii a devenit un prilej pentru realizarea unor compoziții de amploare, încorporate în interiorul bisericii.[4] Din 1650 încoace, Quellinus a lucrat timp de 15 ani la noua primărie din Amsterdam împreună cu arhitectul principal Jacob van Campen. Numit acum Palatul Regal de pe Baraj, acest proiect de construcție, și în special decorațiunile din marmură pe care el și atelierul său le-au produs, au devenit un exemplu pentru alte clădiri din Amsterdam. Echipa de sculptori pe care Artus a supravegheat-o în timpul lucrului său la primăria din Amsterdam a inclus mulți sculptori, în principal din Flandra, care aveau să devină sculptori de frunte în sine, cum ar fi vărul său Artus Quellinus al II-lea, Rombout Verhulst, Bartholomeus Eggers și Gabriël Grupello și probabil de asemenea Grinling Gibbons. Mai târziu, ei aveau să răspândească limbajul său baroc în Republica Olandeză, Germania și Anglia.[20][21] Un alt sculptor baroc flamand important a fost Lucas Faydherbe (1617-1697) care era din Mechelen, al doilea centru important al sculpturii baroc din sudul Țărilor de Jos. S-a antrenat la Anvers în atelierul lui Rubens și a jucat un rol major în răspândirea sculpturii înalt baroc în Țările de Jos de Sud.[22]

În timp ce Țările de Jos de Sud au asistat la o scădere abruptă a nivelului producției și reputației școlii sale de pictură în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, sculptura a înlocuit pictura în importanță, sub impulsul cererii interne și internaționale și al masivului, înalt producție de calitate a unui număr de ateliere de familie din Anvers. În special, atelierele lui Quellinus, Jan și Robrecht Colyn de Nole, Jan și Cornelis van Mildert, Hubrecht și Norbert van den Eynde, Peter I, Peter II și Hendrik Frans Verbrugghen, Willem și Willem Ignatius Kerricx, Pieter Scheemaeckers și Lodewijk Willemsens au produs o gamă largă de sculpturi, inclusiv mobilier de biserică, monumente funerare și sculptură la scară mică executată în fildeș și lemn durabil, cum ar fi cimiul.[17] În timp ce Artus Quellinus cel Bătrân a reprezentat înaltul baroc, o fază mai exuberantă a barocului, denumită baroc târziu, a început din anii 1660. În această fază, lucrările au devenit mai teatrale, manifestate prin reprezentări religios-extatice și decorațiuni fastuoase, spectaculoase.